De fiecare data dupa ce ne cumparam un bilet de avion, apare automat si intrebarea: “Bine, bine, dar unde stam?” Iar de aici apar o serie de scenarii si involuntar ajungi la variantele Airbnb sau Booking.com, asta daca nu esti norocos sa ai vreo ruda la destinatia aleasa.
Competitia e foarte buna pe aceasta piata, iar lupta dintre cele doua variante aduce beneficii calatorilor, ambele avand plusuri si minusuri, iar ce nu gasesti intr-o parte, e posibil sa gasesti in cealalta.
Speram sa te ajutam prin articolul prezent si sa redam avantajele si dezavantajele celor doua modalitati de cazare.
Airbnb.com
Pe scurt, Airbnb este o platforma intermediara intre cei care doresc sa dea locuinte spre inchiriat si cei care doresc sa inchirieze. Contul se face relativ rapid, iar aplicatia este foarte usor de utilizat.
Avantaje Airbnb.com
- Preturile sunt in majoritatea cazurilor mai mici decat pe Booking.com
Am patit o singura data sa cautam atat pe Airbnb, cat si pe Booking.com si sa avem preturi asemanatoare, iar asta s-a intamplat in Amsterdam, oras cu preturi ridicate la cazare.
- Ai ocazia sa te intalnesti cu localnicii si sa primesti recomandari faine de la ei
In momentul in care te apropii de data plecarii catre destinatie, va trebui sa incepi sa interactionezi cu proprietarul, pentru a stabili cum vei intra in posesia cheii.
Unii proprietari isi instaleaza diferite sisteme de self check-in, de exemplu cutii cu cifru, iar ei iti vor transmite codul in ziua cazarii pentru a avea access la locuinta.
Nu putine au fost momentele in care am primit informatii valoroase despre ce putem vizita sau la ce restaurant sa luam masa in orasele pe care le-am vizitat.
- Ai acces la diferite servicii care de regula nu sunt disponibile prin site-urile de booking
Aici putem include bucataria care se afla la dispozitia ta 24/24h, oferind posibilitatea de a prepara ceva la orice ora.
Majoritatea locuintelor in care am fost noi aveau masini de spalat, iar in cazul in care calatoresti pentru mai multe zile si ai nevoie sa speli ceva iti este de mare ajutor.
- Potrivit pentru grupuri
Airbnb ofera numeroase proprietati, unde se pot caza grupuri de mai mult de 4 persoane, iar costurile pot fi foarte mici.
Desigur, poti pierde pe partea de intimitate, insa toate lucrurile aceste elemente trebuie puse in balanta inainte de a lua o decizie.
- La unele proprietati poti anula si primi banii inapoi, aceste conditii le poti vedea inainte de a rezerva. Fiecare proprietar are propriile reguli.
Dezavantaje Airbnb.com
- Trebuie sa platesti toti banii de la inceput
Inca de la rezervarea locuintei, trebuie sa platesti, ceea ce nu e cazul la Booking, unde ai optiunea de plata chiar si la hotel.
- Depinzi partial de gazda la sosire si la plecare, in cazul in care nu are self check-in/check-out
In cazul in care ajungi la o ora tarzie la destinatie si trebuie sa te intalnesti cu proprietarul, depinzi de acesta si trebuie sa te sincronizezi cu el. La hotel nu e la fel, poti ajunge oricand si te poti caza.
Am avut cazuri in care gazdele de pe Airbnb au fost amabile si ne-au asteptat chiar daca era tarziu si cazuri in care nu am depins deloc de gazda. Depinde de noroc.
- Cand rezervi, nu stii exact adresa
Pe Airbnb nu stii exact adresa, ci doar cartierul sau zona orientativ. Mai multe detalii afli din descriere si din review-urile date de ceilalti turisti care au fost inainte. Dupa ce platesti si primesti acordul proprietarului, vezi exact si adresa.
- Platesti un service fee, indiferent de cate zile stai
Aceasta taxa se aplica indiferent ca stai una doua sau 7 nopti. Este taxa care se duce catre Airbnb pentru intermedierea tranzactiei. Daca stai 1-2 nopti, nu e in toate cazurile rentabil si ar trebui sa recurgi la site-uri de Booking.
Mai jos ai un voucher 34 euro (~160 lei) pentru prima rezervare de pe Airbnb. Pentru a putea beneficia de el, da click pe imaginea de mai jos. Iti faci cont, iti rezervi si vezi automat reducerea din totalul rezervarii.
Booking.com
La fel ca Airbnb, site-urile de Booking intermediaza cererea de cazare cu oferta de cazare, insa oferta este una mai mult axata pe lanturi hoteliere si mai putin pe locuinte ale localnicilor.
Avantaje Booking.com
- De regula, nu se plateste in avans si se poate da anulare gratuit (daca alegi varianta mai scumpa)
Un avantaj al Booking.com e ca in general iti poti rezerva, nefiind obligat sa platesti in momentul rezervarii. Ai optiune de a plati chiar la hotel in momentul in care ajungi.
- Poti obtine discount-uri generoase daca iti rezervi in avans
In comparatie cu Airbnb, Booking.com ofera diferite discount-uri prin intermediul hotelurilor. Nu se intampla la fel pe Airbnb.
- Nu mai trebuie sa faci nimic dupa ce ai rezervat
Dupa ce ai rezervat prin Booking, nu mai trebuie sa faci mare lucru fata de Airbnb (unde trebuie sa te intalnesti cu proprietarul sau sa stabiliti cateva reguli de check-in/check-out).
De aceea, rezervarile prin acest mod sunt potrivite mai degraba celor care calatoresc in interes de afaceri.
Dezavantaje Booking.com
- Preturi mai mari
Locatiile rezervate prin site-uri de booking sunt in majoritatea cazurilor mai scumpe decat pe Airbnb.
- Spatiu mai restrans
Spatiu oferit de un apartament cu 2 camere sau un studio rezervat prin Airbnb este mult mai mare decat cel dat de o camera standard de hotel.
- Anumite servicii neincluse fata de Airbnb
Aici putem include masina de spalat, bucataria aflata la dispozitie cu cafetiera, toaster, cuptor cu microunde etc.
Mai jos regasesti o reducere de 10% la prima rezervare. Dupa ce te intorci din vacanta, vei primi inapoi pe card 10% din suma platita. Trebuie doar sa dai click pe aceasta imagine, iti faci cont si iti rezervi.
Daca ai de ales intre Airbnb.com si Booking.com in viitoare tale calatorii, ar trebui sa te gandesti la ce e mai important pentru tine.
In cazul in care ai un buget redus la dispozitie, vrei sa intalnesti localnicii, sa interactionezi si sa ai acces la servicii aditionale atunci ar fi potrivit sa folositi Airbnb.com.
Daca bugetul nu este o problema, intimitatea este prioritara, impreuna cu un minim efort de a gestiona partea de check-in/check-out atunci Booking.com ar trebui sa fie prima voastra optiune.
Voi ce preferati sa folositi, Airbnb sau Booking? Asteptam comentariile voastre.
Sa ne auzim cu bine!
Salutare! Prefer AirBnb. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa folosesc Booking si sa ajung la cazarea cu surpriza unor taxe de statiune/garantii sau alte plati(internet). Chiar la ultimele 2 utilizari am intampinat probleme- Venetia taxa de turist 2 euro/pers/noapte, Baku – depozit pentru internet, garantie, electricitate- pe care nu l-am mai primit inapoi(300 Ron). Desi poate uneori apartamentele AirBnb sunt mai putin fancy, le recomand pentru ca sunt calde, au personalitate si de regula vin la pachet cu o gazda care e gata sa te instige la tot ce-i bun din orasul vizitat. La cat mai multe tari tuturor!